Aceasta poveste este pentru noi toate care suspinam dupa EL, care speram intr-o minune si care visam la ziua cand el se va intoarce, schimbat, in bratele noastre.
Se spune ca iti poti depasi teama de apa numai aruncandu-te in adancuri.
Eu am descoperit ca ma pot vindeca in felul acesta de o iubire care ma imbolnavea.
L-am iubit. . .
M-a tradat. . .
L-am lasat fara sa ma uit in urma.
Am trecut cu bine peste noptile nedormite si gandurile negre.
Peste zilele in care plangeam ca l-am alungat din viata mea sub impulsul orgoliului meu de femeie ranita.
Cand imi juram ca il vreau 100% pentru mine sau deloc.
Privita din afara, viata mea pare fericita .
Nu duc lipsa de atentie si invitatii din partea barbatilor. Am o placere sadica in a ma simti dorita si a nu acord niciodata o a treia intalnire.
Va aparea si un nou prieten , nu ma grabesc , simt ca am tot timpul din lume.
Doar fantezii cu noi doi de odinioara ma mai bantuie... si imi tresare inima cand aud o melodie ce imi aminteste de el .
Atat. In rest mor in interior in fiecare zi cate putin.
In timp ce ma intorceam spre casa mi-am dat seama ca aceasta seara era exact ce aveam nevoie ca sa merg inainte.
Nu mai exista acel “Ce ar fi fost daca?” Ar fi fost rau!
Bunica avea dreptate. “Cui pe cui se scoate maica!.” Ca sa il las in urma nu aveam nevoie decat de el.
Brusc noptile au devenit frumoase. . .
Barbatul cu care ma intalneam a devenit mai interesant si fanteziile cu el, ex-ul, au disparut cu desavarsire.
Inima se incapataneaza sa bata in parametrii normali.
Nu imi vine sa cred ca au fost suficiente 4 ore ca sa ma vindec de 2 luni de chin.
Ii multumesc in gand pentru acea seara.
In fond este doar un om obisnuit, ca toti ceilalti.
Trebuia doar sa ma conving de asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu